Cum abordam minciuna ?

01.06.2013 16:50

Vineri, cand l-am luat pe fiul meu de la gradi, mi-a spus pe un ton cat se poate de inocent: tu iesi prima pe usa si ma astepti pe mine afara; eu ma imbrac si vin dupa tine. O cerere neobisnuita din partea sa, care mirosea de la o posta a … ceva necurat. Am insistat cu intrebari sa vad unde ma va duce cu explicatiile, dar n-am ajuns prea departe, pentru ca am inteles imediat ce vroia – in buzunarul sau isi gasise loc o jucarie a unui coleg, care i-o daduse "pe veci”.

Ce strategie, brodata cu minciunele si tehnici de evitare, de parca acum iesise de la vreun training cu topic de manipulare. Minciuna are picioare scurte, i-am spus. Apoi am inceput sa ma gandesc "De ce mint copiii?”
Ce simtim si cum reactionam in fata unei minciuni ?
Cand un adult ne minte, simtim furie, deznadejde, tradare, umilinta .. , dar simtim acelasi lucru si in fata ochilor migdalati care simuleaza inocent o alta stare sau povestesc despre o realitate inexistenta?
Ce facem in fata unei astfel de situatii?
Haideti sa ne gandim de ce mint copiii?
In primul rand, minciuna din partea celor mici este un fapt frecvent si putem spune chiar natural. Initial, minciuna vine tot din imitatie, chiar daca acestia nu o fac cu o anumita intentie (asa cum adultii o fac). Poate veti contesta si veti spune «eu nu mint, deci nici copilul meu nu ar trebui sa o faca». Si cu toate acestea, incercati sa va amintiti cand ati brodat ultima data pe langa realitate, incercand sa prezentati anumite fapte altfel decat s-au intamplat. Daca nu este vorba despre un comportament al parintilor, poate este vorba despre bunici sau alte persoane apropiate.
 
In alte situatii, cauza unei minciuni poate sa aiba si alte surse – de exemplu, faptul ca evitarea sau omiterea unor detalii dintr-o intamplare povestita de catre copil i-a adus anumite recompense, chiar laude, bucuria celor din jur si remarci de genul: Ai vazut ce-a spus? Ce copil destep!. O astfel de reactie din partea adultilor nu reprezinta decat o validare a comportamentului, ce va determina repetarea sa.
 
Ce facem totusi in fata minciunilor copiilor?
· In primul rand, nu va enervati si nu tipati. Facand astfel, cu siguranta va repeta acest comportament cu mai multa maiestrie, incercand sa se perfectioneze pentru ca data viitoare sa nu mai fie prins. Vorbiti cu calm, intrebati-l de ce minte si ce credea ca va obtine daca va va spune o minciuna. Aratati-i apoi ca exista si alte modalitati de a-si indeplini scopul, folosindu-se de adevar.
 
· In al doilea rand, nu-i dati ocazia sa dezvolte minciuna, intreband ceea ce stiti deja. Faptul ca il intrebati ceea ce el stie ca stiti  il vor dezorienta pe copil. Puteti insa puncta ceea ce stiti, evidentiind ca ceea ce a spus pe langa este minciuna, iar aceasta il va indeparta de parinti, prieteni. Acum este momentul sa ii explicati si exemplificati prin propriul sau comportament ce este minciuna si puteti sadi primele valori: adevarul, increderea, onestitatea, corectitudinea.
 
· Insistati intotdeauna pe beneficiile pe care le poate avea daca spune adevarul (incredere, prieteni) si pe ceea ce ii aduce o minciuna si efectele sale negative (Minciuna are picioare scurte, iar beneficiile unei minciuni sunt pe termen scurt).
 
· Chiar in momentul in care simtiti ca relatarea copilului este o minciunica, dati-i ocazia sa spuna adevarul: «Esti sigur/a ca asa s-a intamplat? Gandeste-te bine inainte de a-mi spune din nou». Demonstrati-i ca daca spune adevarul imediat si lasa minciuna la o parte consecintele vor fi blande tocmai pentru ca a ales sa spuna adevarul. Pretuiti si validati acest lucru pentru a fi siguri ca il va repeta.
 
· Povestile inventate nu ar fi trebui sa intre in categoria minciuni. Pretuiti imaginatia copiilor si incurajati-i sa o foloseasca, dar punctati faptul ca o poveste inventata este o inventie, creatie, imaginatie. Invatati-i cu aceasta ocazie diferenta dintre ceea ce este real si imaginatie, dar si intre ceea ce este imaginatie/joc/a ne preface si ceea ce este o minciuna. Lasati-le ocazia sa foloseasca imaginatia in joc, intr-un mediu pe care il creati special pentru aceasta: hai sa inventam o poveste , de exemplu, si in care simte diferenta joc-realitate-denaturarea realitatii.
 
Minciuna nu este un subiect de trecut cu vederea si se poate transforma foarte usor in alte comportamente de nedorit, dar cu rabdare, intelegere, docilitate, putem depasi astfel de momente inca de la o varsta frageda, prin consolidarea increderii reciproce, a comunicarii parinte-copil.
 
Succes!
 
Beatrice Vana
 
Reproducerea totala sau partiala a oricarei parti din continutul acestui site, este interzisa fara acordul prealabil scris al autorului!
Înapoi